More

    Soluţii pentru prevenirea inundaţiilor pe DN 7 – Valea Oltului…

    După cum bine se ştie, de o bună perioadă de timp, pe DN 7 – Valea Oltului, în anumite zone au fost mari probleme cu inundaţiile, carosabilul fiind acoperit de apă şi îngreunând circulaţia. Prefectul de Vâlcea, Radu Renga, a intrat în acţiune şi astfel, el a mers la faţa locului pentru a găsi soluţii în aşa fel încât traficul rutier să nu mai fie afectat şi să se desfăşoare în siguranţă.

    Prefectul a mers pe DN 7,  între Râmnicu Vâlcea- Sibiu, la kilometrul 234, în punctul cunoscut sub denumirea Balta Verde. Radu Renga a purtat discuţii cu reprezentanții ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, ai Secției de Drumuri Naționale Rm. Vâlcea, dar şi cu cei CFR, precum și cu primarul localității Câineni.

    „În cadrul întrevederii, reprezentanții CNADNR au adus la cunoștință faptul că au identificat o soluție tehnică ce vizează amenajarea unui podeț de scurgere a apelor pluviale pe sub calea ferată, prin descărcarea acestora în râul Olt.

    În momentul de față, se lucrează la întocmirea documentației tehnice necesare executării lucrărilor respective” – se specifică într-un comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea.

    Claudia Stanciu
    Claudia Stanciu
    O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img