More

    CURAJ NEBUNESC pentru un vâlcean de 62 de ani. S-a dus cu toporul în curtea fostei iubite. Acolo s-a întâlnit cu doi bărbați

    Polițiștii din Stațiunea Voineasa, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 62 de ani, acesta fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și amenințare. Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de 31 octombrie, în jurul orei 19.30, bărbatul în cauză, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine din comuna Malaia, fără drept, unde ar fi distrus geamurile imobilului cu ajutorul unui topor și ar fi adresat amenințări, cu acte de violență persoanelor care se aflau in interior, respectiv doi bărbați și o femeie.

    „Bărbatul a fost condus la sediul Poliției, iar în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, el fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și de garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, a anunțat IPJ Vâlcea.

    Foto: Arhivă

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img