More

    DEZVĂLUIRI: Suspiciuni de fals şi uz de fals la licitaţia pentru „Lapte şi corn” la VÂLCEA!

    EXCLUSIV. Situaţie incertă în ceea ce priveşte livrarea de lapte şi corn în şcolile din judeţul Vâlcea. Asta pentru că licitaţia nu a fost finalizată nici până la ora aceasta, iar angajaţii Consiliului Judeţean Vâlcea s-ar părea că sunt nevoiţi să reia procedurile. Vinovaţi pentru această situaţie delicată se pare că sunt foştii şefi ai Consiliului Judeţean Vâlcea (în speţă fostul preşedinte al CJ  – Gică Păsat  – şi gaşca sa de liberali), dar şi Guvernul Cioloş care s-a găsit să schimbe legislaţia privind achiziţiile publice chiar în mijlocul procedurii.

    Durerea în cot a lui Păsat şi greşelile Guvernului Cioloş….

    Dacă în alte judeţe, elevii au primit încă din prima zi laptele şi cornul, exemplul judeţului Sibiu, ei bine la Vâlcea nu s-a întâmplat acest lucru. Ba mai mult, şcolarii noştri vor mai sta câteva luni fără aceste produse ce le revin de drept, prin programul naţional, pentru că licitaţia nu este finalizată.

    Aşa cum spuneam, unul din principalii vinovaţi pentru întârzierea livrării laptelui şi cornului în şcoli este fostul preşedinte interimar al CJ Vâlcea, Gică Păsat, care nu s-a sinchisit să demareze procedurile din timp. A considerat că în luna mai 2016 este mult prea devreme, deşi în alte judeţe s-au început procedurile încă de pe atunci. Şi, astfel, a pierdut trenul.

    După alegerile locale, când au sosit la conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, preşedintele Constantin Rădulescu şi vicepreşedintele Valer Tudor au demarat imediat procedurile de licitaţie. Lucrurile mergeau bine şi erau şanse mari ca programul naţional să prindă prima zi de şcoală. Asta până când Guvernul Cioloş a intervenit şi a modificat cu totul legislaţia privind achiziţiile publice, iar angajaţii CJ Vâlcea au fost nevoiţi să reia procedurile şi să facă totul de la capăt.

    Şi a urmat un adevărat calvar: în data de 27 iunie 2016, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) a refuzat documentaţia trimisă de Consiliul Judeţean Vâlcea, iar refuzul s-a repetat şi în data de 4 august 2016. Abia în data de 5 august 2016 a fost acceptată documentaţia şi s-a ţinut, în sfârşit licitaţia.

    Probleme penale la licitaţie…

    Dar, staţi, că nu s-a finalizat „telenovela”. Când totul părea că intră pe un făgaş normal, iar câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată asocierea dintre firmele SC Media Pop Art Cluj şi SC Mazepa Tradig SRL Galaţi, intervine o altă problemă. Unul dintre cei doi asociaţi, mai exact reprezentantul SC Mazepa Trading SRL a trimis zilele trecute o scrisoare către Consiliul Judeţean Vâlcea în care anunţa că în documentele prezentate la licitaţie a fost folosit un document fals.

    Mai exact, cei de la SC Media Pop Art din Cluj ar fi prezentat la dosar un contract fals de asociere cu SC Mazepa Trading SRL din Galaţi. Astfel, patronul firmei din Galaţi îl acuză pe cel al firmei din Cluj de fals şi uz de fals, anunţând conducerea CJ Vâlcea că va face demersurile necesare pe partea penală, pentru ca cei responsabili de folosirea unui document fals la licitaţie să plătească.

    În final, cei care au de pierdut sunt elevii din Vâlcea, pentru că, după ce se vor face verificările de rigoare, Consiliul Judeţean Vâlcea va fi nevoit să anuleze licitaţia şi să reia procedurile.

    „Este o situaţie ingrată şi ne pare rău că s-a ajuns aici. Noi am făcut toate procedurile, deşi a fost mult de muncă, pentru că vechea conducere a CJ Vâlcea nu a procedat ca cea de la Sibiu, să înceapă producerile de licitaţie din timp. Dar, cu toate acestea, dacă nu intervenea această problemă cu actul ce presupune a fi fals, elevii ar fi avut în scurt timp laptele şi cornul pe bănci. Dacă se va relua procedura de licitaţie, atunci o să mai dureze câteva luni până ce produsele vor ajunge în şcoli. Dar, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea face tot ce este legal posibil pentru a rezolva această problemă” – ne-a declarat vicepreşedintele CJ Vâlcea, Valer Tudor.

    Claudia Stanciu
    Claudia Stanciu
    O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img