More

    Foto. „PIRATUL” din Drăgășani a fost prins la Prundeni. A rămas pentru a patra oară fără dreptul de a-și folosi mașina

    În dimineața de joi, 31 octombrie 2024, în jurul orei 10.30, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat, pe Drumul Național 64, în comuna Prundeni, un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în municipiul Drăgășani, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă valabilă.

    Astfel, în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că bărbatul în cauză a mai fost depistat de patru ori în ultimii trei ani încălcând prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, de fiecare dată fiind dispusă măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului.

    De această dată, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional conform legii în vigoare cu amendă în valoare de 5.000 lei, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele. Totodată, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportarea persoanelor, pentru o perioadă de șase luni. De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img