More

    Perdanţii ,,se împing” pe lista PNL Vâlcea pentru Parlament

     

    Ion Bîzîc, fost primar al oraşului Băbeni şi fost cărăuş de mapă al deputatului Cristian Buican, vrea să ajungă parlamentar. S-a înscris în competiţia internă pentru locul trei la Camera Deputaţilor. Este susţinut în demersul său electoral intern de un alt perdant: fostul primar al oraşului Horezu, Ilie Fârtat. Locul trei la Camera Deputaţilor este un loc semi – eligibil la PNL Vâlcea. Deci, i-ar surâde, evident, celui care a pierdut alegerile la Băbeni.

    În afară de faptul că a căpătat o oarecare notorietate în partid, pentru că a cărat o lungă perioadă de timp geanta şefului, Bîzîc nu s-a remarcat prin aproape nimic. A fost, timp de câţiva ani, secretarul filialei, iar din această poziţie a reuşit să lege oarece relaţii cu primarii sau cu preşedinţii organizaţiilor locale. În rest, apariţii publice pertinente, zero! Reprezentare politică, spre zero! Raporturi cu societatea civilă, zero! Discurs, carismă şi alte aptitudini politice, pe minus…

    Ca să se înţeleagă exact ridicolul situaţiei la care s-a ajuns în PNL, propunem un scenariu: Florinel Constantinescu a pierdut alegerile din 5 iunie, în faţa fostului primar pesedist, Ilie Amuzan. Acum, înainte de întocmirea finală a listelor pentru alegerile parlamentare, Constantinescu vine la partid şi cere un loc semi – eligibil pentru Camera Deputaţilor. Ce i-ar zice activul de partid? Ce i-ar spune preşedintele Buican? Aşa se petrece situaţia la Băbeni. Bîzîc a pierdut lamentabil în faţa unui om pe care, cu ajutorul valului USL, îl bătuse în 2012. Medicul Ştefan Bogdan şi-a luat o revanşă de zile mari, întrerupând brusc şi violent ,,extraordinara” carieră administrativă a lui Bîzîc.

    Susţinut de Ilie Fârtat (perdantul de la Horezu), Ion Bîzîc bate judeţul în lung şi în lat, încercând să-i convingă pe primarii liberali că i-ar reprezenta foarte bine în Parlament. Dar primarii ştiu, sau ar trebui să ştie, că PNL Vâlcea nu a câştigat Consiliul Judeţean şi din cauza cuplului Bîzîc – Fârtat care a pierdut două dintre oraşele importante ale judeţului. Poate şi din cauza acestor două pierderi a rezultat înfrângerea de la CJ, din care rezultă patru ani de opoziţie şi bani mai puţini pentru primarii liberali.

    Crisu Popescu
    Crisu Popescuhttps://www.gazetavalceana.ro
    Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

    Latest articles

    spot_imgspot_img

    Related articles

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img